agentie marketing online

De cele mai multe ori, clientii investesc in realizarea unui site web fara a lua in calcul si cateva metode de promovare online sau alte actiuni de marketing prin care pot pune site-ul la treaba.  Aceasta greseala vine dintr-o perceptie gresita, aceea ca Google va afisa pe prima pagina noul site dupa cuvintele cheie pe care ni le dorim noi. Din pacate, acest lucru este vazut instant ca un esec al internetului, fara sa fie luate in calcul cateva notiuni elemntare. In primul rand, pe acelasi domeniu de activitate activeaza sute, daca nu chiar mii de site-uri concurente, care ofera aceleasi produse si servicii. Multe site-uri au cativa ani si au reusit in timp sa-si castige o reputatie online, fie prin trecerea anilor si obisnuinta vizitatorilor de a cauta informatii acolo, fie prin investitirea de-a lungul timpului in continut si publicitate. Ce este de facut in aceste stuatii?

Exista doua abordari de promovare online: metoda rapida si metoda de lunga durata.

Prima metoda consta in investirea unor sume de bani in publicitate online, care sa produca rapid rezultate si sa genereze vanzari imediate. Pe langa avantajul timpului, aceasta metoda este masurabila si are obiective clare. Facuta cum trebuie, promovarea platita trebuie sa aduca rezultate, banii investiti in acest fel fiind recuperati din vanzari. Cu alte cuvinte, daca un produs este vandut cu 10 lei, pretul trebuie sa includa costul de publicitate de 1 leu.

In functie de domeniul de activitate, exista mai multe solutii de promovare online:

  • produse si servicii cumparate de nevoie: vorbim despre materiale de constructii, piese pentru masini, produse de uz caznic, servicii medicale si multe alte categorii de produse. Aceste produse au la baza o metoda de promovare SEARCH PPC, pentru ca personale cauta activ prin intermediul motoarelor de cautare solutii la problemele lor.
  • produse si servicii cumparate emotional: aici intra mare parte din produsele de fashion, cosmetice, accesorii pentru imbracaminte, o parte din serviciile de turism, luxury goods, servicii de infrumusetare, dezvoltare personala, etc. Aceste categorii de produse si servicii sunt cumparate  sentimental, iar cele mai eficiente solutii de promovare sunt cele prin Social Media (Facebook) si Display Advertising (bannere).

Avantajele si dezavantajele metodei de promovare online prin publicitate platita:

(+) rezultate rapide: se poate initia o campanie online in cateva ore;

(+) pozitionare superioara in rezultate fata de afisarilele organice;

(+) masurabilitate: facuta cum trebuie, promovarea platita trebuie sa-si atinga obiectivele propuse si sa produca rezultate financiare pozitive;

(+) schimbarea si adoptarea unor noi strategii dureaza cateva ore. Rezultatele strategiilor sunt disponibile rapid, putand fi imbunatatite intr-un timp relativ scurt;

(+) nu necesita neaparat sume mari de investit. Campaniile pot porni de la cateva sute de lei/luna;

(+) de-a lungul timpului, site-ul poate castiga notorietate fara campanii SEO, doar prin volumul de trafic si revenirea clientilor multumiti;

(-) odata oprite campaniile, traficul site-ului poate scadea semnificativ

(-) gestionarea campaniilor trebuiesc administrate de persoane cu experienta, in caz contrar existand riscul de a se irosi banii fara niciun rezultat. Taxele lunare ale unui specialist certificat Google Adwords pornesc de la 100 Euro/luna si pot varia in functie de performanta, timp alocat sau buget administrat.

Citeste mai multe despre: Obiectivele unei campanii Online, Targetare Zonala in Campanii OnlinePublicitate CPC

Promovarea Long-Term, prin Search Engine Optimization:

Metoda de promovare prin SEO este cu bataie mai lunga si are in componenta trei elemente:

  • optimizarea OnPage reprezinta pregatirea site-ului din punct de vedere SEO: trebuiesc analizate titlurile, meta tag-urile, continutul fiecarui articol, URL-urile de destinatie, formatarea imaginilor, formatarea atributelor H, analiza URL-urilor exterioare. Astfel, se defineste scopul urmarit, cuvintele cheie scoase in evidenta si traducerea continutului pentru a fi inteles de motoarele de cautare. Acest pas este unul elementar, fiind recomandat si necesar pentru orice site activ de pe internet.
  • optimizarea OffPage este alcatuita din crearea de link-uri relevante catre site (din exterior), prin inscrierea in directoare, emiterea de comunicate de presa cu link-uri catre site, analiza traficului extern, analiza calitatii link-urilor externe.
  • crearea de continut proaspat. Site-ul trebuie sa fie viu, sa contina articole interesante (cum este acesta) la intervale regulate de timp, sa prezinte interes si sa fie actualizat la intervale scurte de timp, daca nu chiar zilnic.

Avantajele si dezavantajele metodei de promovare SEO

(+) pe termen lung, site-ul poate atrage din ce in ce mai multi vizitatori din rezultatele organice, avand loc de crestere fara o limita precisa;

(+) fluctuatiile de trafic sunt mult mai mici (in cazul opririi promovarii) decat in cazul publicitatii CPC;

(-) timpul de executie al campaniilor si aparitia rezultatelor poate dura saptamani, daca nu chiar luni intregi.

(-) din cauza timpului mare de raspuns, nu exista garantia ca solutiile SEO vor da roade, revizuirea strategiilor insemnand alte saptamani sau luni pierdute

(-) algoritmii motoarelor de cautare pot fi modificati fara o notificare prealabila. Este posibil ca strategiile aplicate astazi sa nu mai fie valabile si maine (vezi modificari algoritmi Google in ultima perioada)

Concluzii:

Metodele de promovare online ale unui site web trebuiesc revizuite si schimbate la intervale regulate de timp. Ne sfatuim clientii sa investeasca in ambele metode de promovare, in functie de buget si de asteptarile acestora pe termen scurt si lung. Daca in urma cu cativa ani se punea accentul pe promovarea SEO, tendintele s-au schimbat rapid in ultimii trei ani, bugetele investite in acest moment in PPC fiind mult mai mari decat cele investite in SEO. In momentul de fata, facand o medie pe bugetele administrate de noi, am ajuns la concluzia ca serviciile PPC reprezinta in jur de 75%, fata de 25 % cat reprezinta serviciile SEO. In urma cu patru ani cifrele erau exact pe invers.